Stimați enoriași,
vă anunțăm cu regret, că oficierea Sfintelor Liturghii din
17. Aprilie 2020 – Vinerea Mare și
18. Aprilie 2020 – Sărbătoarea Invierii Domnului
vor fi anulate.

Comitetul Parohial

Dragi enoriași,

Câteva cuvinte despre starea actuală.Nu ne-am mai văzut, nu ne-am mai auzit și nu ne-am mai rugat împreună în ultima vreme. Cine și-ar fi putut imaginat că are să vină o astfel de pandemie peste toată lumea. Parcă a deschis cineva din greșală cutia Pandorei și a ieșit din ea acest microorganism nevăzut, dar așa de periculos. E o situație nouă pentru toată lumea, când trebuie să ne ferim pe noi și prin noi și pe alții, ca și aceștia pe noi. Nu numai noi îi ferim pe alții. Poate învățăm în felul acesta să fim mai atenți cu noi și cu cei dimprejurul nostru. Aici se vede ce legătură strînsă există între noi toți. Dacă cineva nu e atent cu el, nu se pereclitează numai pe el, ci și pe alții. Cine vrea să țină la viața lui, trebuie să fie atent și cu viața altora. Urmările neatenției față de noi și viața noastră se pot răsfrânge asupra altora, pe care-i poate costa chiar viața. Noi trebuie să respectăm disciplina impusă în acest timp, nu pentru că „așa e ordinul“ ci din convingere și responsabilitate morală față de noi și față de alții.

Se spune că în orice rău e și un bine. De data aceasta ni se pare că răul întrece cu mult binele. În ce sens există și ceva bun în fenomenul acesta atât de periculos, care a secerat atâtea vieți omenești? În sine, pandemia aceasta n-are cum să fie bună. Dar ce foloase putem trage noi de pe urma ei?_Pentru că avem mai mult timp, ne-am putea ocupa mai intens de viața noastră de familie.Pe de altă parte ne obișnuisem să credem că ne putem organiza și programa viața, că ținând cont de anumite componente ale ei cam știm cum se va desfășura în viitor viața noastră. Câți nu l-au exclus pe Dumnezeu din viața lor, socotind, pentru că au cam de toate, că nu prea au mare nevoie de El. Dar, deodată, ca din senin a căzut bomba cu numele Coronavirus. Toate siguranțele au sărit din priza vieții. E de ajuns un virus minuscul și nevăzut ca să ne simțim pereclitată viața. Nu numai acum, dar dacă acum nu, atunci când am putea să rostim cuvintele cunoscute din Sf.Liturghie:“Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. I-o încredințăm Lui cu rugămintea să ne protejeze totdeauna, dar și acum. Evenimentele care se întâmplă în viața aceasta și au tangențe cu viața noastră vor să ne spună ceva. Legate de ele,ne punem întrebări, la care poate până acum nu ne-am gândit. Faptul că deocamdată suntem restrânși în acțiunile vieții, ni se oferă prin aceasta ocazia să ne gândim mai întens la viața noastră, le sensul ei adevărat, să ne uităm cu mai mare atenție și nu în grabă în lumea, în universul din noi înșine. Și aici se pot face mari descoperiri. Pentru că avem mai mult timp, ne-am putea preocupa mai mult de viața de familie, ne-am putea decide pentru o meditație liniștită și profundă, o reflecție asupra vieții, care să ne aducă aminte de anumite eveimente din viața noastră trecută, care ne-ar putea bucura sau impulsiona viața, sau de a deveni odată mai mult conștienți de locul și de lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. Pe El îl putem găsi peste tot: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta.“(Ps.138,7-10)

Aceste câteva reflecții se vor ca un impuls care să le trezească pe ale D-voastră

Pr. Dr. Viorel Mehedințu, Aprilie 2020

Cuvânt la Vinerea Mare a Patimilor Domnului.  
Cuvânt la Învierea Domnului.

Parohia Româno-Ortodoxă
“Adormirea Maicii Domnului“ e.V.

Kontakt

Friedrich Ebert Anlage 33,
60327 Frankfurt
info@maica-domnului.de
O.Roșeanu

Tel.: 06223-72 427 – Preotul Dr. V.Mehedinţu;
Tel.: 069-72 66 22 – Dna M.Stoicescu